Deprimata?!..........

Azi am luat pranzul cu Kathy. Prima mancare decenta de cand am venit, restaurant italienesc departe de campus, ca de la mine pana la Metro. Kathy e o femeie in varsta, care poseda din plin calitatea care se numeste intelepciune. Ma bucur mult cand vorbesc cu ea, e oarecum o figura materna pentru mine. Oricum, daca am ceva, la ea ma duc. Deseori ma uit in jur si am impresia ca e singura persoana de la servici cu care chiar pot discuta ceva serios. M-a pus pe ganduri pranzul asta. I-am spus de problema pe care o am de vreo 2 saptamani, dupa ce s-a terminat calvarul cu problemele la inima (clar pe fond nervos, eram la pamant cand am venit aici), si anume faptul ca ma simt super obosita si slabita mereu. Dorm 12 ore, si tot ma scol obosita. As dormi non-stop. Ma uitam la ea si vorbeam cu ea, si mi se inchideau ochii de oboseala, desi de-abia ma trezisem din somn. Mi-a zis ca ori am devenit anemica pentru ca nu mananc nimic, ori sunt deprimata, ori amandoua. Prima varianta stiu ca e adevarata oricum, dar a doua m-a pus pe ganduri. Mi-a zis ca unul din marile semne ale depresiei e aceasta continua stare de oboseala, si faptul ca te scoli dimineata cu atatea planuri si atatea chestii pe care ai vrea sa le faci, dar te simti prea slabit si obosit sa te scoli din pat, si desi vrei sa faci chestiile alea, nu ai chef de nimic. Ultima chestie imi suna atat de cunoscut in ultima vreme ca acum chiar imi pun semne de intrebare. Ma gandesc ca poate atunci cand eram eu suparata sau trista si ziceam ca sunt deprimata, nu stiam ce vorbesc, poate ca de-abia acum e "the real thing"?... hm...

Am avut vacanta 3 zile, si astia toti au plecat. Caminul si campusul a fost gol complet zilele astea, Maine iar incepe scoala (puteau sa lase si joi si vineri libere daca tot au lasat atata, nu?) si deja s-au cam intors toti. Traficul e din nou insuportabil, caminul e din nou plin de urlete, gemete si muzica proasta, e multa animatie in jur. Imi e greu sa ma decid care perioada o urasc mai mult, cand e vacanta si nu e nimeni aici, si cand chiar nu am cu cine sa vorbesc, sau cand e plin campusul de oameni, si eu sunt tot inconjurata de singuratate si tot nu am cu cine sa vorbesc, si sunt o alta figura invizibila intr-o multime de oameni grabiti sa ajunga fiecare unde poate. De obicei la alti oameni. Imi dau seama ca daca esti inconjurat de 3000 de oameni, e greu de crezut ca nu o fi unul sau una care sa se ridice cat de cat la inaltele mele standarde, dar ce as putea sa fac, sa ma duc la fiecare sa ii dau sa completeze un chestionar sa vad daca e compatibil sau nu, si daca e, sa devenim automat best friends? Toti au deja cercurile deja formate, si sunt intr-adevar atat de diferiti incat calitatea mea de strain iese in evidenta mai mult decat m-as fi asteptat vreodata. E clar ca nu ajunge sa vorbesti ca ei ca sa fii ca ei.

Am inceput sa apreciez conceptul de prietenie intr-un cu totul alt mod. Prietenia e un lucru extrem de greu de gasit. Si din pacate acum stiu prea bine ca nu se poate lega in cateva luni, mai ales atunci cand la fiecare curs ai alti oameni, o masa amorfa de 300 de persoane care vin la cursuri ca sa aiba de unde pleca mai repede, si mai ales atunci cand esti fara indoiala un outsider. Cele 7 ore pe care le induram impreuna in liceu a legat niste chestii intre mine si o manuta de oameni, care ma bucur atat de mult ca sunt inca langa mine. Mi-era atat de teama ca puntile se vor rupe o data cu distanta, dar am fost placut surprinsa in vacanta de iarna, sa vad ca inca vorbesc cu Alina si Vlad ca si cum ieri ne-am fi vazut ultima oara, si ca Mihai Anghel sau Liviu nu m-au uitat. (da, inca nu pot sa iti zic doar Mihai, trebuie sa zic "Mihai Anghel" =)) )

Sa incerc sa mai lucrez ceva pe ziua de azi. In continuare nu am nici un chef, si deja simt cum ma cuprinde somnul. M-am trezit pe la 5 dupa-amiaza azi, dar buzz-ul celor doua ore de cand sunt treaza a trecut. M-am intors acasa de la servici pe la 2, si vorbeam cu Liviu pe messenger cand am adormit asa direct. Cand m-am trezit aveam chef de cafea din aia buna cu ciocolata de $4, dar era deja totul inchis, si am luat cafea din aia infecta de la MacDonalds. Intre timp am realizat ca pentru a putea bea nes la camin, mai tre sa am si o cana. Lol. Data viitoare.

Deja se incalzeste aici de primavara, si reapar tantarii si furnicile. Trebuie neaparat sa imi iau spray de furnici, cand ma duc sa imi iau si cana. Aici in sud la mine furnicile sunt o problema pe care oamenii au invatat sa o ignore. Sunt peste tot, si deja cam imune la orice spray, reapar dupa 2 zile. Oamenii sunt obisnuiti sa se mai tarasca cate o furnica, doua pe ei.

Azi eram pe afara la o tigara si am vazut o fata care se intorcea la camin cu mama ei. Avea multe valijoare de acasa, si mama ei cara doua baxuri de apa. Cu cata grija le tinea... Si mama mi-ar aduce apa...