Affirmation

Savage Garden e una din formatiile copilariei si adolescentei mele, e "up there" alaturi de Bon Jovi, Springsteen, Bryan Adams si Metallica. E o muzica de care voi fi mereu profund atasata, si pe care o simt ca pe un prieten bun... Chiar daca nu m-am vazut cu Alina de 5 luni de zile, stiu ca suntem impreuna, ca o simt langa mine mereu, si ca momentul revederii va fi ca o reintegrare in Univers. Asa e cu oricare din trupele enumerate mai sus... De ceva vreme nu am mai ascultat deloc muzica, nu am mai facut asa ceva vreodata - dovada cat de screwed up am fost. Parte pentru ca aveam cam 20GB de muzica pe vechiul hard, de pe care am pierdut absolut tot, si mi-a fost mult prea lene sa o iau de la capat cu incarcarea CD-urilor cu muzica pe noul hard... In seara asta, invatand la fizica pentru examenul de maine, reascult Savage Garden, si brusc ma regasesc, si totul pare sa aiba sens. Everything falls into place... Sunt extrem de legata de melodiile astea, le-am ascultat cu sfintenie timp de ani si ani, si la fiecare reascultare, adierea anilor trecuti reinvie si ma inconjoara ca o patura moale intr-o noapte de iarna... In seara asta, fiecare sentiment care m-a dominat vreodata imi revine in suflet, exact asa cum l-am simtit o data, demult, alinat si purtat departe de muzica... Si in felul asta ma regasesc, lumea redevine a mea, viata capata din nou sens, Universul ma recunoaste ca pe un prieten vechi, si ma reintegreaza in locul destinat mie inainte de crearea timpului...

In seara asta ma simt libera, si simt ca nu trebuie sa ma justific in fata nimanui. In seara asta, eu stiu cine sunt, ce fac, si ce vreau... Eu si muzica mea stim, si imi pare de ajuns... In seara asta... Viitorul de care imi era atat de teama ieri pare din nou o provocare, un mister binevenit, asa cum mi se parea "cand eram tanara", lol, adica acum vreo 2-3 ani... Simt din nou ca drumul pe care merg ascunde inca multe surprize, si promisiunea celor placute ma imbata... In seara asta nu ma mai simt batrana si obosita, asa cum ma tot simt de vreun an, simt ca am de fapt 19 ani, simt ca lumea e in secret a mea, si ca inca mai am timp... Un timp bun, in care ma asteapta lucruri bune, un timp in care ma voi simti ca in "Animal Song"... Sa fie optimism?... Hm. Tocmai am afirmat de curand ca eu nu pot fi optimista, dar... imi suna a optimism... "Would you like to make a run for it, would you like to take my hand?... Cause I want to live like animals, careless and free, I want to live, I want to run through the jungle, the wind in my hair and the sand at my feet..." Asa ma simt in seara asta...

"The city calls your name, and I can't move on.... Am I all alone in the Universe?... there's no love on these streets..." Melodia se schimba, sentimentul se transforma si el... Azi sufletul meu pare a fi o potiune in care un batran alchimist a readus la viata toate vechile ingrediente ale fiintei mele, in perfecta combinatie a secretului curgerii timpului, intr-o reactie in permanenta miscare, nelinistita, neasteptata, dar totusi armonioasa... Sa fie potiunea perfecta?... Implinirea muncii de o viata a batranului alchimist?... Nu, lipsesc cateva ingrediente inca, dar e promisiunea potiunii perfecte... Inca mai are cativa ani buni alchimistul...

"She's taken her time making up the reasons, to justify all the hurt inside, guess she knows from their smiles and the look in their eyes, everyone's got a theory about the bitter one... But somewhere in a private place, she packs her bags for outer space....." Melodia despre mine...