Proof of life

"There's another world inside of me that you may never see, there's secrets in this life that I can't hide, somewhere in this darkness there's a light that I can't find, well maybe it's too far away, or maybe I'm just blind... Maybe I'm just blind... So hold me when I'm here, right me when I'm wrong, hold me when I'm scared, and love me when I'm gone... everything I am, and everything in me, wants to be the one you wanted me to be, I'll never let you down, even if I could, I'd give up everything if only for your good, so hold me when I'm here, right me when I'm wrong, you can hold me when I'm scared, you won't always be there, so love me when I'm gone... ROAMING THROUGH THIS DARKNESS, I'M ALIVE BUT I'M ALONE, PART OF ME IS FIGHTING THIS BUT PART OF ME IS GONE..." (3 Doors Down - "When I'm gone", noua mea melodie-obsesie... de o saptamana o ascult pe repeat..)

Am primit de curand un mail care a contrabalansat toate comentariile oarecum neplacute pe care le-am mai primit pe parcurs, asa ca iata-ma din nou scriind pe faimosul meu blog. Cine ma cunoaste cat de cat stie ca nu apreciez sfaturile care nu sunt de fapt aceeasi opinie cu a mea :P OK, poate nu sunt chiar atat de radicala, I can take a good advice, dar... toata treaba asta cu intorsul meu acasa a devenit extrem de controversata, si decizia asta a fost un drum neasteptat de sinuos si neplacut. De aproape 5 luni, cam 70% din toata energia mea a fost investita intr-o permanenta oscilatie, in luarea primei decizii cu adevarat radicale din viata mea, in incercarea de a trece peste o stare de profunda indecizie. Am pierdut ceva prieteni pe drumul asta, destul de multi daca stau sa ma gandesc, am pierdut inca putin din inocenta si credinta, daca mai era cazul, si din pacate stiu ca nu se vor mai intoarce vreodata. Am si invatat multe si am si castigat multe pe parcurs, dar... there's only so much I can take.

"Baby slow down, the end is not as fun as the start... Please stay a child, somewhere in your heart... I'll give you everything you want, except the thing that you want, you are the first one of your kind... And you feel like no one before, you steal right under my door, I kneel, cause I want you some more, I want the lot of what you got, and I want nothing that you're not... Everywhere you go, you shout it, you don't have to be shy about it... Some things you shouldn't get too good at, like crying, smiling and celebrity... Some people have way too much confidence, baby..."

De fiecare data cand trece cam o luna fara sa ascult vreuna din trupele mele preferate, cand ascult din nou redescopar cat de mult ii iubesc, si simt ca plutesc. Acum e U2, ascultam "How to dismantle an atomic bomb", in special "Original of the species" pe repeat, si nu ma pot satura. Parca nu imi vine sa cred cat de mult imi place, cat de bine imi face... Melodia asta imi aduce aminte cat de dor imi e sa fiu in love, imi e atat, atat de dor... Asa mult imi doresc sa dansez cu cineva pe melodia asta, si sa fie totul atat de magic pe cat e melodia... Mi-e atat, atat de dor de putin magie... de putin mister... de mai putina realitate... de mai putine framantari, mai putine controverse, mai putine discutii.......

De maine in 4 saptamani ma intorc acasa. Pentru absolut prima oara, nu mai imi pasa de ce zice nimeni. Dar NIMENI. Pentru prima oara inot impotriva curentului, fara nici un fel de sentiment de vinovatie sau indoiala. Mereu am inotat importiva curentului, si mereu am fost pe dos decat ceilalti. Eram pe dos cand vroiam sa plec din tara, eram pe dos cand chiuleam de la exagerat de multe ore in liceu, si nu ca sa ma duc cu "gasca" in club sau in bar, ci peste drum cu Alina, sa manacam pizza de la buticul de langa liceu, si sa vorbim si sa radem, doar noi doua. Mereu, noi doua... (si ca sa o urmarim pe tanti de la librarie, LOL, ok, aici numai ea va sti la ce ma refer =)) ) Eram pe dos cand stateam acasa cand nu ieseam cu Alina, si lucram la mate 12 ore pe zi... Eram pe dos cand ascultam Metallica si Bon Jovi si Black Sabbath intr-o lume de hip-hop sau manele.

Si de data asta am descoperit ca sunt invers decat restul lumii, si aici ma refer la lumea care pleaca, la plecatii mei, printre care am trait timp de un an intr-o lume virtuala, a plecatilor... Asa cum am crezut cu ani in urma, la trecerea de la generala la liceu, ca imi voi gasi locul, am crezut si de data asta ca dezamagirea imensa care a fost liceul va fi compensata de o mult-asteptata "gasire a locului". Se pare ca ma prind mai greu, dar in sfarsit am inteles. Am inteles ca oriunde ma voi duce, si oriunde voi fi, nu imi voi "gasi locul", si nu ma voi simti in largul meu intr-un colectiv, si ca nu voi simti vreodata ca apartin vreunui colectiv. Si asta pentru ca "locul" ala magic pe care il tot caut de atatia ani era mereu in fata mea. "Locul meu" il port in mine, e in noptile de vara cand lucram cu mama la mate, in zecile de caiete de mate lucrate, in teancurile de caiete de mate goale, asteptand sa fie lucrate, e in legatura cu adevarat magica dintre mine si Alina, in magia de la mine din camera, tesuta in posterele uzate si in peretii plini de scotch, in citatatele de pe usa, in cartile de pe pat, in tablourile pictate de Yuky si de mama, in vraful de CD-uri, in amintirea momentului in care am primit primul meu casetofon, si am putut asculta unica mea caseta, cu Bryan Adams (poate the happiest moment of my life...), in amintirea orei de franceza in care m-am asezat langa Alina, pentru a ramane mereu langa ea, in sevaletul din camera mamei, in biblioteca de matematica din camera mamei, in vara in care am stat in curte si am pictat vase de lut, in gradina lui tata, in discutiile nocturne cu Yuky, in blana moale si pufoasa a pisicilor mele, in moaca zbanghie ca cainelui..... Si cand deja un "loc" ti se potriveste perfect, te completeaza, si te apropie mereu de cel mai bun om care poti fi... nu stiu daca vreun alt loc s-ar mai putea compara. A trebuit sa vin pana aici ca sa inteleg si ca sa imi potolesc dorul de duca. Imi vreau locul inapoi, vreau sa simt din nou ca sunt eu, vreau sa nu mai simt ca sunt singura piesa din puzzle care are marginile aiurea, dintr-o eroare in fabrica, care nu se va potrivi niciodata in marele puzzle, si care sta singura pe margine, asteptand un puzzle poate mai mic, dar plin de piese asa cu marginile aiurea ca ale ei. Ok, ultima parte.. asa m-am simtit toata viata, si cred ca asa ma voi simti mereu, dar... well, you know what I mean :P

"I'm around the corner from anything that's real, I'm across the road from hope, I'm under the bridge in a rip tide that's taken everything I call my own...One step closer to knowing,,, One step closer to knowing... I'm on an island in a busy intersection, I can't go forward, now I can't turn back, can't see the future, it's getting away from me, I just watch the tail lights glowing... One step closer to knowing, one step closer to knowing... I'm hanging out to dry, in my old clothes, finger still red with the prick of an old rose... Well the heart that hurts is a heart that beats, can you hear the drummer drumming.... One step closer to knowing, one step closer to knowing..."

Nu stiu de ce tresar de fiecare data cand aud "I would never give up love to find romance"... It never was love, and I know it...

"Take this soul, stranded in some skin and bones,
Take this soul and make it sing, sing...
Take these hands, teach them how to carry,
Take these hands, don't make a fist, no...
Take this mouth, so quick to criticize,
Take this mouth, give it a kiss..."

Acum, intr-o zi frumoasa cu soare, intr-un taram strain si indepartat, cu un vant placut prin parul lung, lasat liber, cu un ghiozdan plin de carti, si visand la plecare (din nou), cu decizia de a face ceea ce e bine pentru mine, cu o decizie luata dupa niste framantari care m-au lasat franta de oboseala si golita pe dinauntru, scriind versuri pe masura ce le aud in melodiile pe care le iubesc atat de mult, purtata de sunetul drag si familiar al chitarilor intr-o lume in care gasesc cate o bucatica de vraja, cu un sentiment de singuratate mai puternic decat a fost vreodata, cu un dor abisal de cineva care sa ma faca sa ma simt ca si cum as asculta "Return to Innocence" pe repeat, cu un viitor confuz, care momentan e un mister total pentru mine si care ma sperie mai mult decat orice, acum, de-abia acum, simt ca intr-adevar pot sa trec si prin zid.

TAKE THIS HEART,
TAKE THIS HEART,
TAKE THIS HEART,
AND MAKE IT BREAK