Corespondenta

Irina wrote:

Ma faci sa zambesc si ma inveselesti ca intotdeauna :) daca vara asta nu ma lasi sa iti iau un santal de mango sau ce bei tu in laptarie... well, nu stiu ce o sa iti fac, nu stiu unde locuiesti, dar o sa ma supar :) mi-e asa drag de tine cu toate ca nu te cunosc personal... mereu esti asa cald si bun, si esti prima imagine care imi vine in minte cand aud de Santal.

Nu am sunat inca la 911, si sincer.. as a paranoid single (but fabulous) single gal living alone, I hope not to ever have to.

La mine e spre 2 noaptea, casa miroase a cafea freshly brewed, si ascult pe repeat noua mea melodie obsesie, "Bad Day". Am adorat faza cu biscuitii, parca am primit o imbratisare calda de acasa... de la tot ce inseamna acasa.

Thx Zookie...

p.s. o sa postez seria asta de mailuri :P

Zookie wrote:

E ca in dimineata de Craciun, cand te trezesti si gasesti sub brad cadouri. Eu m-am
trezit si am gasit ceea ce ar fi, ceea ce este, un post perfect. Multumesc Irina.
Poate in curand o sa reincepi totusi sa mai lansezi cate un gand si pe blog,
lucruri marunte, nevinovate, gen "astazi am mancat biscuiti, de obicei nu sunt buni
pentru ca americanii nu se prea pricep la biscuiti, dar astazi au fost excelenti.
Probabil la fabrica lucreaza un roman care se gandeste cu drag la romania si astfel
toata dragostea lui intra in biscuiti, salvand economia americana". Daca nu, well,
eu sunt destul de egoist si pot sa primesc toate insemnarile, sa le tin doar pentru
mine! :))))

Ai sunat pana acum la 911? Eram doar curios. :)))) Am visat ca sunam acolo.

Lasa bah ca e nasol, dar e drumul tau in viata. Makes you stronger.

O zi buna si sari peste fragmentul cu biscuitii, era doar efectul unei pofte
matinale. Plec la meditatii. Chimie. Yummy. :/

Zookie

Irina Craciun wrote:

Am vrut sa postez asta, dar nu mai postez... iti trimit doar tie...

E ciudata seria de revelatii pe care le-am avut in ultima vreme. Am incetat sa
mai scriu in blog... chestia asta cu plecatul din Romania e un subiect foarte
delicat pentru cei care au plecat. Si cumva, fiecare pare sa creada ca parerea
lui e cea corecta, si sentimentele lui sunt cele justificate. Eu cu atat mai
mult, eu care nu pot fi contrazisa si eu care trebuie sa am mereu dreptate (un
defect de caracter pe care mi-l recunosc deschis). Si de fiecare data cand postam
ceva care batea in "nu sunt fericita aici", comentariile de gen "lasa bah ca nu e
chiar asa de nasol" ma calcau pe nervi, motiv pentru care mi s-a facut sila sa
mai scriu.

Ce mi se pare amuzant acum e ca incep sa observ cum majoritatea celor care imi
lasau asemenea comentarii (pe blog si pe mai ales pe mail sau yahoo), se intorc
in Romania. OK, poate nu amuzant, dar cel putin ironic. Just had to say that.