Have a nice day

Nici nu stiu de unde sa incep. Saptamanile astea am avut parte de acel "rush" de care nu am avut parte decat in America - viata e imprevizibila, mereu pe muchia unui thriller, dupa nici o zi de respiro mai apare un development la care nu pot sa raspund decat cu "wow, I did not see that coming", si cu cateva ore de mers aiurea ca un zombie si fumat un pachet de tigari... viata mi se intoarce complet pe dos si inapoi in decurs de o zi, adrenalina curge, insomnia doare, pulsul e imprevizibil, cafeina si nicotina improspateaza mintea, Bon Jovi curge prin vene, chitarile electrocuteaza frica, oboseala sugruma singuratatea, si printre toate astea ochii incetosati de nopti nedormite citesc pentru examene. It's hard, it's wearing me out, but I fuckin' love it. I'm living on the edge and it's fantastic. Sunt ca un boxer care dupa o vreme nu mai poate trai fara pumnii in cap de rigoare, pentru ca fara ei nu ar avea satisfactia sa dea si el niste pumni in capul altcuiva si sa castige meciul.

Trecem la ultimul development. Trebuie sa schimb scoala. Din cauza Katrinei si a inghetarii de buget din Louisiana, nu mai sunt fonduri pentru bursa mea. Acesta e probabil ultimul meu semestru la LSU, si nu stiu ce sa fac. In primul rand trebuie sa gasesc cumva, undeva, alta scoala, unde sa primesc o bursa. (voi care sunteti prin state si imi cititi blogul, daca aveti ceva sugestii, they're welcome. Any suggestion will do, cause I have none) Nu am idee unde sa incep sau ce sa fac, dar nu o sa las lucrurile asa. I won't go down like this, I won't let it end like this. Trebuie sa fac ceva, trebuie sa fac ceva major, dar inca nu stiu ce. Mi-am intins toate antenele la prietenii cu connections de la LSU, si astept feedback. Poate iese ceva... Ma tot uit pe net la toate scolile posibile, in seara asta ma apuc sa scriu la oameni cu bani (intai tre sa fac un google search foarte minutios) si... nu stiu, chiar nu stiu. Acum ingrop toate semintele care le mai am in buzunar, si astept cu sufletul la gura sa vad daca iese vreo floare... sau macar o telina. Orice.
In al doilea rand sunt treburile administrative care in general ma omoara atata vreme cat nu am o solutie clara pentru ele - trebuie sa vand mobila, sa gasesc un inlocuitor pentru apartament, ca sa nu platesc chiria aiurea pana in mai, trebuie sa ies din contractul la cablu ca sa nu platesc aiurea pana in septembrie, trebuie sa gasesc o formula sa trimit lucruri acasa pentru ca nu pot veni cu toate in valize, o sa imi trebuiasca alta viza pentru alta facultate, (daca gasesc alta facultate) si omg cate am de rezolvat din mers... si ma coplesesc chestiile astea.

Sunt doua posibilitati aici - prima e ca, impreuna cu toate furtunile si uraganele din lume, si destinul ala al meu se cutremura, pamantul se deschide, placile se ciocnesc si se suie unele peste altele, lava rosie se scurge printre ele, si imi arde pielea doar privind-o; fortele universului rezervate mie se aduna si se rotesc, formand ochiul marelui uragan, cerul se intuneca, se lasa linistea... imi aud respiratia si mi-e frica, totul e haos, si sunt singura in acest peisaj... dar aceasta catastrofa naturala e a mea, e in lumea mea, si nu pot parasi aceasta lume... aceste forte cu care trebuie sa ma lupt sunt ale mele, sunt pentru mine, iar in definitiv muntii se formeaza prin catastrofe naturale. Si va fi greu, va fi o furtuna cum nu am mai vazut, si ma va izbi de toti peretii - dar nici o furtuna nu dureaza vesnic, si stiu ca va veni acel moment cand uraganul ma va lasa jos, si se va indrepta spre vreun ocean sa moara. Si atunci va rasari un nou soare pentru mine, doar ca nu stiu ce fel de soare va fi. Nu am idee cum se va termina povestea asta. Nu stiu daca LSU a fost tot romanul meu american, sau doar un capitol.

A doua posibilitate e ca nu mai e de fapt nici o speranta, ca nu a fost nici un destin maret, ca sunt doar "dust in the wind", ca totul e coincidenta si ca in final nimic din ce construim nu conteaza "in the big picture". Din pacate sau din fericire, e impotriva firii mele sa gandesc altfel si sa las totul balta. Se pare ca in final am ramas un luptator idealist, chiar daca putin mai realist si mai putin smucit. Cand am aflat vestea cea buna, chiar ma asteptam sa ma doboare si ma asteptam sa renunt... poate ca nu o sa iasa nimic si va trebui sa ma intorc acasa, dar macar voi sti ca am cazut pe front, si ca am incercat ce se putea incerca. I'd rather die fighting than fade away, right?

Sunt pe muchie de cutit, nu pot sa dorm, si nu stiu in ce parte o sa cad. Dar mergand pe prima varianta, partea pe care o sa cad va fi cea buna... si totul e spre bine. Continui sa ascult Metallica, cantecul meu de furie de la Eminem, si Bon Jovi, ma mentin in fighting mode, nu ma las sa am caderea nervoasa care pandeste dupa colt ca un hot de buzunare dotat cu 30 de mitraliere, si sa vedem ce iese. Si nu ma simt chiar atat de singura, pentru ca voi sunteti cu mine, si pana la urma am cui spune :)

Si inca o data Bon Jovi are o replica pentru cine sunt eu azi...
I ain't the same scared kid I use to be
I'm gonna live, I'm gonna survive
Don't want the world to pass me by
I'm gonna dream, I ain't gonna die, thinking my life was just a lie