Fields of gold

Ok, stiu ca baietii o sa rada si o sa dea ochii peste cap, dar tocmai am vazut Cold Mountain, si da, am plans, si da, mi-a placut la nebunie. Asta in mod obligatoriu trebuie vizionat de cel putin 3 ori cu mama si Alina. Eram sigura ca Inman o sa moara, si m-am enervat la culme... Urasc finalurile de genul asta... de ce nu putea sa fie happy end? I'm a sucker for happy endings..... iubesc feelingul pe care il am dupa un happy end, imi zic "bun, e in regula", si ma pot culca linistita, cu un sentiment de pace interioara, dintr-o alta lume. Dintr-o lume cu happy endings. Asa prea ma trezeste la realitate, prea e... ca-n viata...

Asta a fost filmul zilei, melodia zilei a fost Sting, "Fields of Gold". Am mers pana la Blockbuster sa imi iau filmele, seara pe la apus, ascultand Fields of Gold pe repeat... am avut zi grea la servici, a mers bine, insa eram si sunt foarte obosita, dar parca plimbarea muzicala m-a reinviat... cand am intrat in magazin, era inca o lumina rosiatica de apus lenes, cand am iesit doua minute mai tarziu, era un intuneric apasator, intrerupt din cand in cand de cate un felinar cu lumina timida. Cat de repede poate disparea un apus... In seara asta de fiecare data cand ajungeam la o trecere de pietoni, lumina semaforului devenea rosie, si trebuia sa astept. Asta m-a intarziat cu cel putin doua minute. Toata viata imi este intarziata cu acele doua minute.

Incep sa realizez ce mi se intampla. Mi-a luat destul de mult, aproape un an, dar incep sa ma obisnuiesc cu ideea ca am 19 ani, ca sunt la facultate, ca am servici, ca am $20 in cont pana iau salariu, ca nu stiu unde voi locui in toamna, ca in mod clar nu mai sunt acasa, ca trebuie sa cumpar lapte, ca data viitoare cand imi cumpar conserve va trebui sa imi cumpar si un deschizator de conserve, ca trebuie sa ma uit pe geam inainte sa plec de acasa ca sa vad daca ploua sau nu, ca trebuie sa incui usa inainte sa adorm, ca exista deadline-uri si sefi, ca exista vise care se implinesc si altele care nu, ca exista vise implinite care iti doresti sa nu se fi implinit, ca sunt singura in partea asta a globului si trebuie sa ma descurc, ca am crescut inainte de vreme. Ca nu mai sunt aceeasi persoana care eram cand am plecat. Am deseori asa-numitele atacuri de panica, momente cand toate gandurile astea imi napadesc mintea complet, cand parca se face intuneric, si ma simt atat de singura, si imi e atat de frica incat nu mai pot sa respir. De cele mai multe ori noaptea tarziu, dupa ce sting lumina la birou, si inchid laptopul, dupa ce ziua s-a terminat, deadline-ul a fost implinit, meetingul a decurs bine, si s-a dat publish post la blog... e intuneric si incerc sa adorm, dar sunt atat de incordata, si mi se face atat de frica. Dar ma gandesc imediat ca acasa e de-abia dimineata, ca motanul Pitus probabil se intinde lenes la mine in pat, si zambesc... Au trecut doua luni de cand am plecat, mai sunt inca doua jumate. Soon, very soon. Soon, I'll be home, where the heart is... where the hurt is.

Happy Martisor!

Azi era ziua cand ma duceam la scoala si primeam multe martisoare, si radeam cu Alina de cele mai traznite, sau le schimbam intre noi. Era frumos de martisor...

In 2 saptamani o sa am iar vacanta o saptamana, faimoasa "spring break", in care toata lumea pleaca. Ma deprima chestia asta. Nu am fost niciodata obsedata de chestii de genul asta, de date anume cand TREBUIE sa faci ceva, gen mers obligatoriu la mare de 1 Mai, sau Valentine's Day etc etc. Dar totusi gandul la inca o saptamana in care voi fi singura persoana ramasa in campus, 9 zile cu tot cu weekenduri... 9 zile de totala solitudine. Va trebui sa ii vad pe toti cum pleaca, zambitori si fericiti, cu prieteni si prietene, sau ducandu-se acasa, urcandu-se in masinile parintilor... si va trebui sa ii vad cum se intorc, la fel de zambitori. As fi vrut sa merg la New Orleans, dar nu am curajul sa merg singura din oras in oras asa, sa n-am unde sa stau, sa n-am pe cine sa sun daca raman pe undeva. O sa merg eu si la New Orleans, candva. Sper. Oricum, lucrurile merg mai bine cand am scoala si servici, saptamanile trec extrem de repede. Problema e perioadele astea fara scoala. Astea trec infernal de greu, si de fapt in timpul ultimei astfel de vacante s-a inrautatit atat de tare depresia mea. Sper de data asta sa nu se mai intample, macar acum stiu care e pericolul, si o sa fac tot posibilul sa evit o noua cadere. Sunt destule dvd-uri de vazut, destule carti de citit, si God knows destul de munca de muncit. Dar, cu toate astea, stiu de pe acum cata tristete si furie se va aduna in mine cand ii voi vedea pe toti cum pleaca, si eu voi ramane. Singura.