Starting all over again

E spre 5am, noaptea piere incet incet, se decoloreaza in fum de tigara si in feelingul diafan pe care mi-l da "let me make you an offer too good to refuse, you can't lose at love..." De cand am iesit din starea atat de gri in care am fost atata vreme, am inceput sa imi redescopar muzica... dupa circa o saptamana de Savage Garden, acum redescopar Bon Jovi, si de fiecare data cand se intampla asta, e cea mai spectaculoasa, complexa si profunda redescoperire... estimez ca in urmatoarele 2 luni voi asculta numai si numai Bon Jovi, care va readuce la suprafata esenta fiintei mele, ma va reda pe mine mie, si ma va spala de toate pacatele acestui ultim an, petrecut in departari... simt cu fiecare melodie pe care o ascult cum fantomele Louisianei inceteaza sa ma bantuie...

"I've been waiting, standing in the dark for hours, tryin' to find the faith in the power to get back home to you... So here's to the good times, here's to the bad, here's to the memories we've had, here's for tomorrow, cause yesterday's passed us by... Tonight, we'll be starting all over again, and it feels like the first time, I, no, I'll never feel this way again, starting all over again..."

Am vorbit cu mama pe net aproape 2 ore, am vazut cainele pe webcam... Si zambeam, glumeam, si desenam ursuleti pe care ii aratam pe webcam, dar in interior, pe langa zambete, dor si ursuleti, simteam furie si determinare... furie pe mine ca am lasat-o singura pe mama, si pe Alina, si pe Yuky... si pe caine... determinare de a ma intoarce acasa si de a repara tot ce s-a spart in bucatele de cand am plecat... spuneam ca "To the moon and back" era "cantecul despre mine", ceea ce continui sa cred, dar un vers anume si-a schimbat semnificatia... "she can't remember a time when she felt needed"... Nu cred ca am simtit vreodata cu mai multa intensitate ca e nevoie de mine... nu "dorinta" de mine, nu "apreciere" de mine, cum am simtit aici intr-o vreme, ci NEVOIE. Cat mai stau aici, (2 saptamani si 6 zile :P) voi continua sa simt ca intoarcerea mea acasa va fi o salvare, atat pentru mine, dar si pentru alti cativa oameni... Simt nevoia sa ma intorc matura, puternica, si cu ceva experienta de viata, cu incredere ca pot reusi orice, cu chef si pasiune pentru atatea lucruri, si sa fiu acolo pentru ele, sa veghez asupra lor si sa le protejez. Persoana mea e ceva mai putin importanta, de mine voi avea grija cand nu am grija de ele.
Dar ma voi ingriji si de mine... In noptile tarzii de vara cum numai acasa pot fi, cand luna e ciudata, mare si singura pe cer, cand zgomote nedefinite din departare sparg linistea abisala, cand lumea de afara pare mai ostila decat in orice alt anotimp, dar in casa e liniste si bine... cand sunt doar eu treaza, doar eu, lumina de la birou si bazaitul de Bon Jovi care vine din casti... atunci o sa imi pun lumea la cale, o sa imi repun viata in ordine, si o sa imi schitez un viitor nou-nout.

Cand am plecat de acasa eram total inconstienta de ce fac, dar eram constienta de inconstienta... imi dadeam seama ca inca o data ma arunc cu capul inainte, asa cum am facut mereu, si ca firea mea exagerat de impulsiva era de fapt la mijloc. Toata lumea imi spune ca am fost curajoasa, dar cred ca a fost vorba de curaj numai 10%. Nu spun ca a fost o greseala, sau ca imi doresc sa nu o fi facut, puteam foarte bine sa aterizez intr-un loc in care sa ma simt excelent. Nu as fi putut sa stiu urmarea. Dar riscul merita luat. De-abia acum e vorba de curaj; ce fac acum cere tot curajul pe care il am in mine. E o rascruce extrema de drum, e o intorsatura de 180 de grade, e o luare de la 0... Nu cred ca voi putea vreodata sa plec din nou. Prin asta nu ma refer la a pleca pentru o luna sau doua, la un internship sau la o conferinta, asta as face cu bucurie, si sper din tot sufletul ca voi reusi, sa vad New York-ul, orasul meu de suflet, Parisul sau Londra... Dar sa plec inca o data cu ideea de a pleca de tot, nu cred ca voi fi in stare. Asa ca in noptile tarzii, cand imi voi recladi viata in ritm de "Livin' on a Prayer", voi nascoci o metoda prin care sa pot face ce imi place, acasa. Va fi un plan genial, prin care voi obtine tot ce imi doresc, a la Lestat... O alta caracteristica, uneori enervanta, a personalitatii mele e ca nu fac niciodata compromisuri. (nu din principiu, ci pur si simplu pentru ca imi interzice firea) De cele mai multe ori, totul pentru mine e in alb si negru, mi-e mereu foarte clar ce e bine si ce e rau, dupa standardele mele, desigur. (cred ca mai ales de asta a fost asa un chin pentru mine acea perioada a deciziei, atatea tonuri de gri... foarte inspaimantator..) Nici de data asta nu voi face vreun compromis. Voi linisti sufletul prin a fi acasa, si nu voi renunta la matematica si stiinta. Voi gasi o cale. Sunt sigura de asta.

Astept sa se faca 8, sa ma pot duce la banca. Vineri seara, un moment extrem de oportun, chiar inainte de weekend, un bancomat diabolic mi-a inghitit cardul, si m-a lasat cu un dolar in buzunar. Extrem de frustrant weekend. De-abia astept sa imi pot permite din nou sa imi cumpar cafea si Cola. Dar mai ales cafea :P Pana atunci, o sa ma ocup de un task extrem de enervant pentru servici. :(

Noaptea s-a strecurat aproape toata printre franturi de voci si chitari... somewhere someone's dreaming, baby it's alright, it's midnight in Chelsea...

E un vers la un moment dat... "I said, hey, are you lonely tonight?..." ma dizolv complet cand aud aceasta frantura de cantec......... And to all a good night!