Surprise surprise...

Ok, din momentul asta nu voi invinui pe nimeni care citeste acest blog daca va considera ca sunt tacanita. Feel free. O sa ma intorc in Louisiana la toamna. Lol.

Nu am motive extrem de inteligente. Nu stiu exact ce a produs schimbarea, dar azi la ora 2:43pm am decis ca ma voi intoarce aici. Pe puncte, cam astea ar fi motivele: (daca de oboseala uit vreun motiv, imi cer scuze motivului respectiv)

- zilele astea nu simt ca parasesc un loc in care nu ma voi mai intoarce. Remember cum am zis ca voi pleca din camin, "no tears shed"? Wrong. Nu vreau sa mai locuiesc vreodata intr-un camin, dar... am simtit ca e sfarsitul unei ere. Am simtit nostalgie pentru camaruta mea pe care am crezut ca o detest. Mi-am adus aminte de filmul ala cu cei doi batranei care se certau mereu si oficial erau dusmani, dar care de fapt tineau unul la compania celuilalt mai mult ca la orice.

- ador sa scriu in blog pe laptop, de pe terasa vreunei cafenele, cu cafea din aia buna de $4 in dreapta si cu pachetul de tigari in stanga, cu gandurile leganate de muzica mea draga... acum scriu pe blog, soarele apune, ascult "Return to innocence", si efectiv simt cum sufletul imi pluteste, printre firele de iarba ale gazonului de un verde care iti ia ochii, printre copacii atat de linistiti, printre miscarile ritmice ale SUV-urilor care trec pe drumul lipsit de gropi... ma pierd in mirosul cafelei si in libertatea pe care o simt.

- imi ador laptopul. Ador sa am internet wireless. Cand inchid laptopul si intra in sleep mode, se aprinde o luminita in fata, a carei intensitate creste si scade, in ritmul unei respiratii umane. Cand sting luminile si ma culc seara, ramane acea luminita, prin care laptopul meu respira in ritm cu mine, si doarme alaturi de mine... Niciodata nu m-am simtit singura in aceste momente.

- semestrul viitor o sa ma mut intr-un apartament, singura. O sa am in sfarsit buda mea personala :) acesta devine un subiect sensibil dupa ce ai trait in camin :P O sa am sufrageria mea, bucataria mea, si neaparat covoare... si postere... peste tot postere... si o canapea moale... si birou, si carti de mate... si lampi, multe lampi cu lumina dulce... si o paturica moale cu care sa ma invelesc cand stau pe canapea si programez... si mobil, neaparat tre sa imi iau mobil... si astfel nu va mai trebui sa imi impachetez toate posesiunile pamantesti la sfarsitul fiecarui semestru, ceea ce e intotdeauna un lucru bun. Vara viitoare voi putea sa stau sa lucrez, pentru ca vor putea veni ai mei la mine. Ma simt atat de grown up cand ma gandesc ca voi avea de platit factura la electricitate. Lol. Mereu mi-am dorit sa am apartamentul meu, si de platit factura la electricitate, dar nu as fi visat ca o sa am asta la 19 ani. Dupa cum am spus, motivele mele nu sunt extrem de inteligente.

- intr-o zi vreau sa fiu cercetator, si sa imi pot permite in acelasi timp sa locuiesc intr-o casuta frumoasa, cu gazon, si un copac mare in fata, de care sa atarne un leagan. Si un SUV negru (nu sa atarne de copac, sa stea langa copac)

- vreau sa lucrez la un proiect semestrul viitor, proiect care consta in mare in simularea coliziunii a doua gauri negre. Daca ne iese chestia asta, CCT-ul va intra in istorie, si vreau sa fiu acolo cand se va intampla asta. Cum a spus Paul Saylor, va fi ca si cum as sta in dreapta lui Galileo Galilei, cand si-a indreptat pentru prima oara telescopul spre cer. Ok, uite un motiv mai inteligent.

- nu vreau sa pierd aceasta libertate de care se pare ca m-am atasat totusi extrem de mult. Nu vreau sa ma simt din nou blocata intr-un punct fix, asa cum m-am simtit timp de 4 ani de zile in liceu. Stiu, stiu sigur ca daca ma duc la facultate in Bucuresti o sa vreau sa imi infig cutite in cap. Asa in teorie as putea spune ca da, lasa ca n-o sa fie asa de rau, ma descurc eu. Va veni insa si partea practica, si atunci sa vezi. Stiu fara indoiala ca va fi liceul all over again. Iar depresii. Iar sa prefer sa stau in ghena decat sa ma duc la scoala. Iar colegi manelisti. Iar ore si zile intregi pierdute. Iar nervi. Iar Bacovia si "Fade to Black" de dimineata pana seara. Iar oras gri in care nu pot sa ies singura dupa ora 8. Iar cutitari in autobuze. Iar cer inghitit de blocuri gri. Mi-e atat de clar ca o sa imi vina sa imi iau campii...

- azi am fost sa vorbesc cu o profa de mate ca sa imi pot programa cursuri pentru semestrul viitor (ceea ce trebuia teoretic sa fac acum 3 luni) I-am povestit toata tarasenia, ca am crezut ca ma intorc in Romania, si ca acum vreau sa ma intorc aici. M-a intrebat "is he cute?" (he actually is VERY cute, but that's besides the point) Aici exista profe de 50 de ani care pun asa o intrebare.

- Stefan Hornet e un tip pe care nu il cunosc personal, dar care am ajuns sa cred ca e un fel de stea calauzitoare in forma umana. Era mare olimpic international la mate cand eram eu prin generala, era eroul meu, si il urmaream prin ziare si diverse surse indirecte. M-am dus la "Mihai Viteazul" pentru ca acolo a fost si el. Am vrut sa plec in America pentru ca plecase si el. Sigur ca eram si eu mica, si sub influenta unei teenage crush, si motivele s-au mai schimbat pe parcurs, dar... cred ca de la el a pornit intreaga mea obsesie cu America. Nu am mai auzit de el si nu m-am mai gandit la el de ani de zile, dar acum cateva zile am primit un mail cu intalnirea studentilor de la Harvard, si o poza de grup, in care l-am recunoscut pe el. Nu mi-era deloc clar ce cauta adresa mea de mail pe o lista de 10 adrese de harvard.edu. irina@cct.lsu.edu era ca nuca in perete. Turns out ca m-am inscris pe un site al romanilor plecati in State, acum 10 luni. Uitasem complet de acel site, pe care nu am observat nici o activitate, si la care eram inscrisa probabil doar eu si creatorii site-ului. Nu imi dau seama daca are un sens relatarea asta, dar sper sa intelegeti ce vreau sa spun... mi-e prea lene sa ma apuc sa incerc sa redau totul intr-un mod mai coerent.

- daca ma intorc acasa nu voi mai putea vreodata sa rappuiesc impreuna cu Eminem pe "Lose yourself" si "Sing for the moment" (nu sunt fan, dar ador melodiile astea doua)

- mult mai important, daca ma intorc acasa, nu voi mai putea vreodata sa cant "Wanted Dead or Alive" cat ma tin plamanii. Nu as mai avea niciodata senzatia fenomenala pe care o am acum cand cant impreuna cu Bon Jovi "I'VE SEEN A MILLION FACES AND I'VE ROCKED THEM ALL!!". Nu voi mai putea canta multe cantece Bon Jovi, pentru ca nu vor mai corespunde. Chiar acum am pus "Wanted"... "I'm a cowboy, on a steel horse I ride, I'm wanted dead or alive... I'VE BEEN EVERYWHERE, STILL I'M STANDING TALL, I'VE SEEN A MILLION FACES, AND I'LL ROCK THEM ALL!" wow that felt good!... Da, clar nu imi permit sa pierd Bon Jovi. Nu imi permit sa nu mai pot urla la 12 noaptea "call it karma, call it luck, me I just don't give up! Bounce, bounce, nothing's gonna keep me down, bounce, bounce, stand up, shout it out... Bounce, bounce, I play it hard, I play to win, count me out, count me in, I'll be bouncing back again... this ain't no game, I play it hard, kicked around, cut, stitched and scarred, I'll take the hit but not the fall, I know no fear, still standing tall....... Bring it on, I like it rough, in your face, I call your bluff! It ain't karma, it ain't luck, me I just don't give up!" Yup, note to self, definitely can't lose that one.

Cam astea ar fi motivele. Zi productiva azi, inca o decizie de viata luata intr-o secunda. I think I have a personality disorder, lol. Maine, ultimul examen. Sefa mea a fost in extaz cand i-am spus ca imi iau laptopul cu mine, ceea ce inseamna ca vreau-nu-vreau, ma intorc. Nu stiu daca fac asta ca un safety measure in caz ca ma mai apuca pandaliile pe acasa. Cred ca da... Anyway, cronicile din Louisiana vor continua.


NOTA:

Cineva tocmai m-a intrebat "chiar ai stat la ghena in loc sa te duci la scoala?". Tin sa clarific faptul ca nu am stat vreodata la ghena. Am spus ca "AS PREFERA sa stau in ghena decat sa ma duc la scoala", ceea ce nu inseamna neaparat ca am stat vreodata la ghena. I just needed to clarify that.