Wanted Dead or Alive

Se apropie deja ziua plecarii, pregatirile ma termina, examenele la fel, dar sunt surprinzator de senina, si putin melancolica. Incep sa realizez ca aceasta etapa a vietii mele se apropie de final, si incep sa imi iau la revedere. No regrets. (ok, maybe just one :P)

Anul asta a fost ca un an petrecut in desert. Sau in armata. Da, asta a fost armata mea :) Un an de solitudine totala e o cale sigura catre auto-cunoastere si descoperire de sine. E o cale catre prabusire sau catre dezvoltarea unei puteri interioare de care nu te credeai capabil. De asta nu consider "anul Louisiana" o totala risipa. Chiar din contra, niciodata nu m-am simtit mai "ready to take on the world"... Acum chiar ma simt pregatita sa ma intorc printre oameni, printre carti si matematica, printre vopsele si hartie fina, si sa iau totul de la inceput, sa continui tot ce a ramas pe hold, sa ma eliberez de gustul amar lasat de toate dezamagirile, de aici si de acasa. Simt ca viata mea de-abia incepe.

Poate ca sunt asa de optimista acum si pentru ca am trait un moment fabulos in seara asta. M-am uitat pentru prima oara la unul din dvd-urile cu Bon Jovi, si am simtit cum ma inalt si levitez intr-o stare de profunda fericire. Nimic altceva nu imi poate da exact feelingul asta. Nimic. La 'Wanted Dead or Alive" am stins toate luminile, mi-am lasat parul liber, am dat la maxim muzica, si am cantat cat m-au tinut plamanii... nu mi-a mai pasat de nimic, de valizele care nu se inchid oricat as sari pe ele, de examene, de spalat podelele la camin, de dat toate cheile cui trebuie, de faptul ca am sculat tot caminul... :P nu mi-a mai pasat de ce zice nimeni... Niciodata nu m-am simtit mai libera si lipsita de poveri ca in clipele acestea. Am realizat ca muzica mea de suflet, Bon Jovi, a fost cu mine in fiecare pas al acestei calatorii, si m-am simtit incredibil de norocoasa ca am o asemenea sursa de speranta si putere, 24/7. Pentru mine nu exista inspiratie mai puternica decat Bon Jovi, fie ca lucrez la mate, pictez, scriu sau pur si simplu caut "something to believe in".

Ma si imaginez primind premiul Fields si multumind Bon Jovi pentru inspiratie, haha, asta sigur nu a mai facut-o nimeni... Azi mi-a venit ideea pentru marele meu roman, ideea perfecta pe care o caut de atata vreme. Poate o sa il si scriu some day. Pana la premiul Fields si lansarea romanului insa, am un examen la algebra in cateva ore, si am de gasit un algoritm de inchis valizele. Dar datorita acelui moment incredibil pe care l-am trait in seara asta, indraznesc din nou sa visez vise marete, si sa ma simt careless as a bird in the sky... pentru ca am din nou certitudinea ca totul se va rezolva cu bine, si ca in seara asta exista inca speranta pentru lumea asta. I'VE SEEN A MILLION FACES AND I'VE ROCKED THEM ALL!!!