Tree tops hummin'

Mereu vara asta am avut senzatia ca timpul trece mult prea repede, ca zilele se succeda cu o repeziciune pe care nu o inteleg, ca niste masini care trec in viteza pe langa tine, lasandu-te cu gura cascata si cu mana intinsa dupa ele... te astepti de fiecare data ca soferul sa opreasca si sa te invite la o bere boema, sub protectia coroanei tremurande a unui tei imens, si sa stati cu orele sa discutati despre vremurile demult apuse. Azi in sfarsit o masina s-a oprit, si ma aflu inca sub teiul inmiresmat, gustand fiecare particula de aer, repirand cumva cu incetinitorul, clipind rar si lung...
Ziua de azi mi se pare indeajuns de lunga prin prelungirea nefireasca a unei singure clipe... ziua de azi imi pare indeajuns de lunga pentru ca e o seara infinita... inca de dimineata, cerul e intunecat si opac, lumina nu mai trece, soarele e strain acestei dupa-amiezi... inca de dimineata mi se pare ca e seara, citesc la lumina calda a lampii, intuneric de seara se revarsa peste geamurile mele ca un fum, liniste de seara stopeaza propagarea sunetului, amorteala dulce de seara incremeneste miscarea.... aceeasi melodie cu voce molcoma de Bruce Springsteen canta de ore intregi pe repeat, unicul sunet care mai leagana intristarea, unica urma de viata intr-o camera cu perdelele aproape trase... singurul indiciu ca dincolo de ele, cineva scrie, citeste si reciteste, viseaza, aminteste, si asculta.... ma bucur de ziua asta din plin, pentru ca am senzatia ca ma bucur de o seara lunga, lunga, in care Dumnezeu a intins timpul ca pe un elastic, numai pentru mine... sigur ca asta m-a costat o zi lipsita de senzatiile diminetii, ale deplasarii soarelui pe bolta, ale succesiunii clipelor... dar a meritat.

Acum realizez ca eu nu cunosc linistea decat in astfel de momente... am impresia ca duc doua vieti intr-una, si ma intreb de ce... aceasta clipa, de perfecta incremenire a timpului, de perfecta liniste si solitudine, cand scriu pe acest laptop cu tastatura moale de apple, cand melodia care se repeta la infinit e tot ce mai aud, cand gandurile mele devin singura realitate pe care o cunosc... cand scriu... acesta e cuvantul cheie... incep din ce in ce mai des sa ma gandesc ca poate ar fi trebuit sa imi dedic viata laturii mele artistice, decat celei stiintifice... sau poate le impac pe amandoua.... deocamdata scrisul imi e ca o proaspata amanta....

Speaking of which, am citit si eu faimoasa "De ce iubim femeile" a lui Cartarescu... Intotdeauna mi s-a parut un scriitor ciudat... si nu m-am putut decide niciodata daca imi place sau nu... Nici acum nu prea stiu ce sa spun, desi de data asta inclin mai mult catre "nu"... Pe tot parcursul cartii am avut senzatia ca m-am intalnit cu un vechi coleg de generala, Ionel, care mi-a spus ca pana la urma s-a insurat cu o alta colega de generala, Iulia Popescu, o tipa stearsa pe care ma prefac cu un zambet ca mi-o amintesc... Intreb de politete "ce mai face Iulia?", cu toate ca nu mai stiu cum arata Iulia sau in ce banca statea (ba parca era prin spate) in timp ce ma intreb insistent ce mai trebuia sa cumpar in afara de tigari. Ionel insa incepe si imi povesteste in detaliu viata lui in dormitor cu Iulia, detaliile anatomice ale Iuliei, orgasmele Iuliei comparate cu ale Martei Mateescu (asta parca era in prima banca) sau excursia in Franta cand a inselat-o pe Iulia cu o prostituata pariziana... Parca nici nu mai pot sa zambesc politicos, mai scot cate un "aha...", ma tot intreb daca mirarea mi se citeste tamp pe figura, ma intreb daca cel care se tot invarte pe langa taraba zaboveste de fapt ca sa auda conversatia, dar mai ales ma intreb de ce imi spune Ionel toate astea... totusi povestile lui ma prind un pic, desi nu as vrea sa recunosc, si stau sa ascult pana la capat, poate pentru ca sunt curioasa sa vad pana unde merge, poate in speranta de a descoperi un mesaj, un point la toate astea, poate pentru ca sunt si eu atrasa, ca tot omul, de detalii sordide si barfe. Ionel a cam terminat ce avea de spus, cam asta isi aducea aminte pe moment, si se uita incruntat la ceas... Imi spune ca intarzie nu stiu unde, ca ii pare bine ca ne-am vazut, si ca poate ne vedem la o terasa, la mici si bere, cu Iulia, desigur. Ionel pleaca grabit, in timp ce eu raman pironita pe loc, privindu-l cum dispare in multime, si de data asta sunt absolut sigura ca mirarea mi se citeste tamp pe figura. Nu mai iau nici tigari nici nimic, nu mai imi arde. Ma duc direct spre casa si am senzatia ca imi vajaie urechile. Tot ce mai imi trece prin cap este ca am stat sa ascult degeaba, pentru ca nu a existat nici o concluzie, nici un point, doar gratuitate. A facut el parca o incercare de concluzie la sfarsit, numai ca nu reiesea din ceea ce a povestit inainte, n-avea nici o legatura, "era din alt film". Then again, maybe it's just me. Poate era Ionel beat, poate nu eram eu in dispozitia potrivita. Anyway, incep incetisor sa vad din nou lumea din jur, mi-i sterg din minte pe Ionel si Iulia, si imi aduc aminte ca mai trebuia sa cumpar becuri.