Downbound Train

And I'm back...

E 4 dimineata, chiar spre 5, dar nu mi-e somn... in Louisiana e inca 8:36 PM... Doarme toata lumea, in Bucuresti e o liniste mormantala... Nici macar cainele nu misca... nici macar o labuta... somnul lor e atat de adanc si linistit... totul e amortit... am senzatia ca deranjez aceasta amorteala, prin tacanitul tastelor, prin lumina ecranului, prin agitatia flacarii chibritului... am senzatia ca toate lucrurile din camera imi fac semn sa tac... sa nu le mai deranjez somnul. Parca se intreaba cine sunt si ce caut aici...

Pastrez un exterior vesel, dar sunt foarte ingandurata. Poate mai mult derutata decat ingandurata. Ma simt foarte pierduta... ma simt pierduta acasa!! Cine ar fi crezut? Alaltaieri dormeam in Baton Rouge, si acum sunt la mine in camera. Ma bulverseaza chestia asta. Ma gasesc traind efectiv in doua lumi simultan, sfidand legile fizicii... nici nu mai stiu unde mi-e inima, unde mi-e sufletul... probabil ca stranded somewhere in between. In orice caz mai imi trebuie cateva zile sa imi revin. Aici nu s-a schimbat nimic, dar m-am schimbat eu foarte mult. Ma simt acasa, dar in acelasi timp ma simt un strain. La fel ca in America.

Nu cred ca mai exista cale de intoarcere o data ce ai devenit un ratacitor. Ideea de "acasa" devine o idee confuza, un concept relativ. Poate subiectul cel mai sensibil... mereu sunt persoane importante care raman de cealalta parte, mereu sunt lucruri pe care le uiti in partea cealalta cand iti faci din nou bagajul... si orice ai face, nu le poti reuni. Orice ai face, cand esti intr-o parte, iti lipsesc bucati din suflet care au ramas dincolo. Esti pentru totdeauna imprastiat in prea multe locuri, si nu te poti aduna. Tot ce ai in final este propria ta persoana, singurul bagaj pe care il poti cara in permanenta cu tine, oriunde te-ai duce. In tine se reunesc toate, in forma unei amintiri sau a unui gand, in forma lucrurilor cum erau pe vremuri... Dar nimic nu e palpabil, nimic nu e real, in tine se intalnesc numai spiritele a tot ce s-a perindat prin viata ta, pana cand devii o suma de fantome ale trecutului, prezentului, si ale unui viitor de locatie incerta.

S-a trezit pisica... s-a strecurat la mine in brate... toarce... senzatia divin de pufoasa a unei pisici... se bucura ca o mangai si ca ma joc cu ea... parca ma stie de undeva... parca a mai simtit mana asta in blana ei... instincul ei de animal ii spune ca sunt safe. Dar daca nu as fi fost aici, ar fi gasit afectiune in alta parte. Viata a mers mai departe fara mine, iar pentru multi, eu sunt o mica senzatie de vacanta. E ciudat cum intr-un fel, ma simt singura.