May God show His face in New Orleans tonight

A trecut uraganul, eu am stat tot la Paul si Cindy, si din fericire nu am fost singura, iar acum stau tot la ei pentru ca inca nu am curent. A trecut uraganul, dar acum ne confruntam cu ceea ce a lasat in urma. Imaginile din New Orleans sunt catastrofice, intreg orasul e sub ape... scoala s-a inchis pana martea cealalta, pentru ca in intreg campusul se desfasoara operatiuni de salvare. Sute si mii de refugiati si raniti din New Orleans sunt acolo, in spitalul organizat pe stadion si in sala de sport. Am fost si noi si am ajutat pe acolo, dar deja erau prea multi voluntari, si mai mult incurcam. Ne-am inscris sa mergem sambata seara - pana atunci erau listele de voluntari pline! Solidaritatea americanilor este ceva care mereu m-a socat, dar acum cand ma aflu chiar in mijlocul acestor evenimente, ma simt cu adevarat coplesita.

Ce am vazut in campus parca m-a rupt in doua... era de nerecunoscut totul, si peste tot decolau si aterizau elicoptere din New Orleans, cu raniti si refugiati, sirenele ambulantelor urla neincetat pe strazi... Au venit doctori, asistente medicale si ajutoare din toata America, LSU este momentan sediul operatiunilor pentru 9 agentii federale, iar ceea ce se intampla aici se anunta a fi cea mai mare operatiune de salvare din istoria Americii. Si eu sunt aici, LSU e universitatea mea, New Orleans e orasul meu de suflet... Faptul ca am reusit sa fiu aici ca sa dau cateva sticle de apa unor raniti - si simt ca pentru acest moment am venit in America. Credeam ca numai in filme o sa vad ceea ce am vazut azi in campusul meu. Insa spre rusinea mea am cedat foarte rapid. Noroc ca ne-au dat afara repede. Acum am realizat, si o sa mentin afimatia asta cat oi trai, ca cel mai greu lucru pe care poate un om sa-l faca, este sa fie medic sau asistenta medicala. Acum am inteles ce fel de forta iti trebuie ca sa iti faci treaba si sa-ti mentii capul limpede cand vezi asa ceva, atatia oameni nenorociti, efectiv nenorociti. Am vazut o femeie batrana intr-un carucior, care statea afara si se uita fix intr-un punct si plangea. Nu am mai vazut asemenea tristete pe chipul unui om. Cand am ridicat privirea si am realizat ca mai erau sute, sute de oameni in aceeasi situatie si cu aceeasi privire, am cedat si am inceput sa plang si nu ma mai puteam opri. Furia lui Dumnezeu, tragedia si catastrofa au daramat New Orleans-ul din temelii, iar eu am fost martora...

Doamne vino si arata-Te si in New Orleans!