Rescue efforts, part 2

Cindy este o forta a naturii - natura ia vieti prin fenomene precum Katrina, dar da lumii inapoi aceeasi cantitate de speranta, prin oameni ca Cindy. A raspuns imediat apelului pentru personal medical, si astazi a muncit in spitalul improvizat in campus timp de 10 ore, fara oprire. Puteai sa vezi imediat ca dupa numai cateva minute dupa ce a ajuns acolo, a devenit o persoana esentiala pentru functionarea spitalului. Cand am fost cu Paul sa o luam, era plina de viata si vesela ca de obicei, de parca tocmai ar fi dormit 10 ore. Spitalul era plin de doctori si asistente la fel ca ea, la fel de puternici si de dispusi sa ajute.

Imi amintesc sambata seara cand se anunta furtuna, si cerul meu de Louisiana era negru, efectiv negru de la un capat al infinitului la celalalt, ca m-am intrebat ce *** caut eu in Louisiana, asteptand un uragan! Acum insa ma bucur ca sunt aici acum, ca pot sa ajut si eu macar un milimetru, dar mai ales ma simt mandra sa respir aerul acestei tari minunate, in care oamenii se ajuta unii pe altii intr-un asemenea hal, si in care solidaritatea se combina cu o organizare excelenta, si o administrare eficienta a resurselor. Si nici macar nu e nimic fortat, aceasta fantastica solidaritate americana vine atat de de la sine...

Din nou, ceea ce am vazut asteptand-o pe Cindy a fost un soc pentru mine. Tineri, batrani, copiii si sugari plangeau sau indurau in liniste tragedia. Pe fetele lor se citea disperarea, dar in acelasi timp, o demnitate aproape nelalocul ei... Marea majoritate nu scoteau un sunet, ci doar se macinau intr-o liniste profunda, amintind o viata stearsa de pe fata pamantului de un val imens de apa. Doctorii in uniforme verzi, exact ca in serialele cu spitale, misunau peste tot si nu-si vedeau capul de treaba. Un batran in camasa de noapte zacea inert intr-un carucior cu rotile, cand o doctorita s-a asezat pe vine langa el, l-a magaiat pe cap si l-a intrebat zambind cald, daca i-e bine... batranul a ridicat capul, si parca atunci a privit lumea pentru prima oara, in ochii acelei femei care ii zambea... si a zis "yes ma'am I'm okay..." Doctorii aveau timp sa si zambeasca, si sa imparta mangaieri. O femeie a fost adusa in stare catatonica provocata de soc - nu vorbea, nici macar nu clipea. Pana cand Cindy s-a dus la ea si i-a spus "you're safe, you're ok" si atunci femeia si-a miscat ochii... peste trei ore vorbea, si primul lucru pe care l-a spus a fost "M.A.S.H. It's just like M.A.S.H."......

La televizor e emisiune maraton despre efectele Katrinei, si din cand in cand, moderatoarea opreste imaginile de cosmar, zice "stay with us, we'll be right back after these messages", si incepe o reclama vesela cu niste ursi care danseaza pe o melodie saltareata. E ironic. E trist. E asa cum e. In New Orleans, unii mor pe acoperisuri, unii mor de foame, unora le mor copiii in brate, in timp ce altii sparg magazine si fura televizoare cu ecran plat. Acum cativa ani a fost Andrews, care a fost cea mai mare catastrofa naturala de pana atunci. Insa dupa fiecare Andrews, vine o Katrina... Dozele de bine si rau in orice situatie sunt bine distribuite, iar viitorul e mereu deschis pentru urmatoarea catastrofa.